Nesimţire curată la FC Botoşani


Toţi botoşănenii printre care mă număr şi eu, s-au bucurat când FC Botoşani a promovat în Liga I a campionatului naţional de fotbal, însă nici unul nu avea vreo idee de ce urmează să se întâmple. Mai marii echipei profită de fanii echipei în orice mod posibil. După ce preţul abonamentelor a fost unul enorm, aproape cât cel al abonamentelor la meciurile Stelei, acum aflăm că şi cel al biletelor este pe măsură.

Pe 22 Septembrie urmează ca Botoşaniul să joace cu campioana României, Steaua Bucureşti. Ţinând cont de renumele oaspeţilor, oficialii clubului vor să profite în cel mai nesimţit mod posibil şi au scumpit biletele cu 100% faţă de preţurile de la meciurile precedente, şi aşa scumpe şi alea.

Aşadar, un bilet la peluze va costa în jur de 50 de lei, urmând ca cele la tribune să depăşească 80. Aceste preţuri sunt mai mari şi decât cele de la meciul echipei naţionale, meci disputat în nocturnă, pe Arena Naţională, stadion cu tribune complet acoperite. Acolo biletele costă de la 20 până la 80 de lei, excepţie făcând cele de la categoria I care ajung la 160 de lei.

Voi aţi plăti aceşti bani? Mergeţi la meci?


Nokia a fost cumpărată de Microsoft


Nu ştiu dacă e de bine sau e de rău însă mişcarea a fost făcută, Microsoft preluând divizia de telefonie mobilă a Nokia în schimbul unei sume totale de 5,44 de miliarde de euro. Aşadar, după această mişcarea Nokia se va concentra mai mult asupra serviciilor şi reţelelor, şi mai puţin asupra producerii de noi telefoane.
Asta se datorează cel mai probabil celor două mari rivale a finlandezilor: Apple şi Samsung, care au provocat o cădere liberă a Nokia, acumulând pierderi importante.
Păreri?


S-a lansat o nouă televiziune în România


Începând cu 2 Septembrie, unul din cei mai mari provideri de televiziune din România, a introdus în grila de programe o nouă televiziune intitulată Crime & Investigation Network. Această lansare este rezultatul succesului pe care noul post l-a avut în ţările Europei Centrale.
Crime & Investigation Network deschide uşile laboratoarelor de criminalistică, ale sălilor de judecată şi arhivele poliţiei, descoperind adevărul din spatele celor mai scandaloase crime. Televiziunea transmite seriale precum "Bandele din Marea Britanie", "Primele 48 de ore", "Arhiva de crime a lui Fred Dinenage" şi "Detectivi paranormali".
Noul post este disponibil pe poziţia 305 a telecomenzii UPC fiind inclus în abonamentul Maxim HD TV.


Feisbucisme (20)


Facebook a anunţat o nouă funcţie care le va permite mai multor utilizatori să încarce imagini în albume foto comune. Creatorii albumelor de pe Facebook le vor putea oferi acces la maximum 50 de persoane, care vor putea la rândul lor încărca până la 200 de fotografii. Creatorii de albume vor putea stabili dacă persoanele pe care le invită vor putea invita sau nu la rândul lor alte persoane.
Până acum, utilizatorii de Facebook puteau încărca fotografii doar în albumele foto create de ei, fiecare album fiind limitat la 1.000 de poze.
Păreri?


Genial! (38)