Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările

Genial! (41)

Creat ca şi premisă motivaţională pentru viitorii campioni ai Jocurilor Olimpice care se vor desfăşura în capitala Japoniei peste 7 ani, acestă prezentare extrem de emoţionantă spune o minunată poveste a "ştafetei" acelei inspiraţii care te face să îţi doreşti să fii cel mai bun, să învingi.


Jocurile Olimpice din 2020 vor avea loc în Tokyo


Capitala Japoniei, Tokyo, va organiza Jocurile Olimpice de vară din 2020, fiind desemnată ca gazdă a competiţiei, sâmbătă, în urma alegerilor din cadrul reuniunii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), de la Buenos Aires.
În cursă s-au mai aflat oraşul turc Istanbul, învins în finală, şi capitala Spaniei, Madrid, eliminată după primul tur, în urma unui vot de departajare cu metropola turcă.
 
În 2012, Jocurile Olimpice de vară au avut loc la Londra, iar în 2016 vor avea loc la Rio de Janeiro. Odată cu alegerea oraşului Tokyo ca gazdă a ediţiei din 2020, s-a respectat o rotaţie a continentelor. Tokyo a mai organizat ediţia din 1964 a Jocurilor Olimpice de vară.


100 de ani de la naşterea lui Leonidas da Silva


Leonidas da Silva, jucătorul brazilian de fotbal care a inventat execuţia numită "foarfecă", este omagiat de Google printr-un Doodle, la 100 de ani de la naştere. În Doodle-ul pentru Leonidas da Silva, literele O, O, G, L şi E sunt înlocuite cu silueta lui Leonidas da Silva în timp ce execută o foarfecă. Fotbalistul brazilian este o legendă a fotbalului mondial, de numele său legându-se una dintre cele mai spectaculoase execuţii. Dinamic, mobil şi inventiv, Leonidas sa Silva a rămas în memoria fotbalului brazilian drept „Omul de cauciuc” sau „Diamantul negru”.

Mai multe informaţii despre fotbalist găsiţi aici.


Nesimţire curată la FC Botoşani


Toţi botoşănenii printre care mă număr şi eu, s-au bucurat când FC Botoşani a promovat în Liga I a campionatului naţional de fotbal, însă nici unul nu avea vreo idee de ce urmează să se întâmple. Mai marii echipei profită de fanii echipei în orice mod posibil. După ce preţul abonamentelor a fost unul enorm, aproape cât cel al abonamentelor la meciurile Stelei, acum aflăm că şi cel al biletelor este pe măsură.

Pe 22 Septembrie urmează ca Botoşaniul să joace cu campioana României, Steaua Bucureşti. Ţinând cont de renumele oaspeţilor, oficialii clubului vor să profite în cel mai nesimţit mod posibil şi au scumpit biletele cu 100% faţă de preţurile de la meciurile precedente, şi aşa scumpe şi alea.

Aşadar, un bilet la peluze va costa în jur de 50 de lei, urmând ca cele la tribune să depăşească 80. Aceste preţuri sunt mai mari şi decât cele de la meciul echipei naţionale, meci disputat în nocturnă, pe Arena Naţională, stadion cu tribune complet acoperite. Acolo biletele costă de la 20 până la 80 de lei, excepţie făcând cele de la categoria I care ajung la 160 de lei.

Voi aţi plăti aceşti bani? Mergeţi la meci?


Grupele UEFA Europa League 2013-2014

Click pe imagine pentru o claritate mai bună.

A doua şi ultima tragere la sorţi din cadrul celui mai important şi spectaculos sport european s-a încheiat, astăzi stabilindu-se grupele UEFA Europa League ediţia 2013-2014. Din nou am avut noroc, singura echipă românească calificată surpinzător în grupe, Pandurii Tg. Jiu, fiind extrasă în grupa E alături de Fiorentina (Italia), Dnipro (Ucraina) şi Ferreira (Portugalia).
Spre deosebire de grupele Champions League, aici, toate cele 12 grupe sunt echilibrate, la prima vedere asta demonstrând că va fi o ediţie plină de surprize din punct de vedere sportiv, bineînţeles.


Grupele UEFA Champions League 2013-2014



În urmă cu câteva minute s-au încheiat tragerile la sorţi ale grupelor UEFA Champions League ediţia 2013-2014, grupe unde este prezentă şi o echipă românească, Steaua Bucureşti. Grupa din care vom face parte este grupa E, o grupă uşoară spre bucuria noastră, alături de Chelsea, Schalke şi Basel.
Cea mai slabă grupa după părerea mea este grupa C, acolo unde PSG va defila printre celelalte trei. La polul opus, cea mai echilibrată mi se pare a fi grupa F, chiar dacă acolo nu întâlnim pe Barcelona, Real sau Bayern.
Ce părere aveţi, trece Steaua de grupe?


Program Liga I - Sezonul 2013-2014


Astăzi a avut loc extragerea şi stabilirea programului tur din sezonul 2013-2014 la fotbal. Eternul derby dintre Steaua şi Dinamo va avea loc în etapa a 4-a. Cea de-a 18-a echipă care va juca în Liga 1 se va stabili pe 13 iulie, de la ora 21:00, atunci când Rapid şi Concordia Chiajna se vor întâlni într-un meci direct. Urmează să se stabilească data exactă şi ora la care se vor juca aceste meciuri.

ETAPA I (19 Iulie 2013)
Corona Braşov – Oţelul Galaţi
U Cluj – Petrolul Ploieşti
Pandurii – FC Braşov
Săgeata Năvodari – Gaz Metan Mediaş
ACS U Poli Timişoara – Dinamo
FC Botoşani – CFR Cluj
FC Vaslui – Concordia/Rapid
Viitorul Constanţa – Astra Giurgiu
Steaua – Ceahlăul Piatra Neamţ


Turul ciclist al României 2013


Astăzi, 30 iunie 2013, ediţia a 50-a a Turului ciclist al României porneşte din nou la drum, startul iniţial fiind dat din localitatea bihoreană Marghita, pentru a doua oară cap de etapă în Mica Bucla, după ce anul trecut aici a fost punctul final al competiţiei.
Ediţia jubiliară a Turului ciclist al României va străbate un traseu cu o lungime totală de peste 1.000 km, împărţiţi în 6 etape şi un prolog, sosirea fiind prevăzută pentru sâmbătă, 6 Iulie la Bucureşti.

Iată etapele Micii Bucle de anul acesta:

• duminică, 30 iunie, etapa 1: contratimp pe echipe, la Marghita (15 km)
• luni, 1 iulie, etapa a 2-a: Marghita-Carei-Satu Mare-Baia Mare (168 km)
• marţi, 2 iulie, etapa a 3-a: Reghin-Sovata-Odorheiu Secuiesc-Miercurea Ciuc (140 km)
• miercuri, 3 iulie, etapa a 4-a: Bicaz-Piatra Neamţ, Târgu Frumos-Botoşani (198 km)
• joi, 4 iulie, etapa a 5-a: Botoşani-Tg. Frumos-Iaşi-Vaslui (189 km)
• vineri, 5 iulie: etapa a 6-a: Vaslui-Bârlad-Tecuci-Galaţi (188 km)
• sâmbătă, 6 iulie: etapa a 7-a: Buzău-Urziceni-Bucureşti (134 km)


Cum arată logo-ul UEFA EURO 2016?


Următorul mare campionat european de fotbal va avea loc în Franţa în 2016, fiind ediţia cu numărul 15. Faţă de ediţiile precedente, turneul va fi extins de la 16 la 24 de echipe. Mai multe detalii despre desfăşurarea campionatului, regulament şi organizare găsiţi aici.
În urmă cu 2 zile a fost dezvăluit logo-ul oficial al UEFA EURO 2016, un logo ciudăţel la prima vedere însă destul de ok. Toată povestea o aflaţi urmărind filmuleţul de mai jos.


Programul sportiv pentru luna Ianuarie 2013


Anul 2013 începe în forţă în lumea sportivă, programul fiind unul destul de diversificat acoperind o gama largă de sporturi din întreaga lume. Până în prezent eram obişnuiţi ca cel mai important concurs sportiv al lunii Ianuarie să fie Raliul Dakar, însă anul acesta va concura cu cel mai tare campionat de fotbal din Africa. Cupa Naţiunilor. Tot în Ianuarie avem posibilitatea să ne mai delectăm şi cu tenis, handbal, biliard sau ciclism. Mai jos am ataşat programul celor mai importante evenimente sportive de luna aceasta. Voi ce veţi urmări?

5-20 Ianuarie - Raliul Dakar
11-27 Ianuarie - Campionatul Mondial de Handbal Masculin
13-20 Ianuarie - Mastersul de la Londra (snooker)
14-27 Ianuarie - Australian Open
17-20 Ianuarie - Campionatul Mondial de Raliuri (Monte Carlo)
19 Ianuarie - 20 Februarie - Cupa Africii pe Naţiuni
21-27 Ianuarie - Campionatul European de Patinaj Artistic (Zagreb, Croaţia)
22-27 Ianuarie - Turul Down Under Australia (ciclism)


Fotbalul e şi amuzant uneori (2012 Review)



Jocurile Olimpice din 2016


[Update #1 - 20 Septembrie 2012]
Aşa va arăta parcul olimpic în care se vor desfăşura competiţiile de la Jocurile Olimpice din 2016.




Chiar dacă a trecut doar aproximativ o lună de la încheierea Jocurilor Olimpice de la Londra, am hotărât să creez acest articol dedicat viitoarei ediţii ce va avea loc în 2016. Deocamdată nu se cunosc prea multe detalii despre ediţia a-31-a a Jocurilor Olimpice, ştiindu-se doar că va avea loc în Brazilia, în faimoasa metropolă Rio de Janeiro. Alegerea oraşului gazdă a avut loc pe 2 Octombrie 2009 la Copenhaga. În 2013 se va stabili oraşul gazdă şi pentru ediţia a-32-a ce va avea loc în 2020. Oraşele candidate sunt Doha (Qatar), Tokio (Japonia), Baku (Azerbaijan), Istanbul (Turcia) şi Madrid (Spania).


Meciurile de fotbal, live pe Youtube


O veste buna, zic eu, a venit de curând din partea gigantului Google, aceştia încheind un parteneriat cu o agenţie specializată în drepturile de difuzare a competiţiilor sportive internaţionale, în urma căruia meciurile de fotbal din cele mai importante campionate din lume vor putea fi urmărite pe YouTube. Site-ul de video-sharing a creat un canal special de fotbal care se numeşte Love Football, iar aici vor putea fi urmărite meciuri din campionatele unor ţări precum Italia, Franţa, SUA, Brazilia, şi Anglia. Vor exista însă şi unele restricţii, meciurile din Franţa de exemplu, neputând fi vizionate de utilizatorii din hexagon. În caz că pe viitor va fi adaugată şi Liga I, meciurile nu vor fi accesibile pentru noi. Sau poate vor fi însă contra cost.

Canalul este disponibil la adresa ACEASTA.


Clasament medalii Jocurile Paralimpice 2012

Acesta este un articol în curs de actualizare ce vă va ţine la curent cu numărul de medalii strâns de ţările participante la Jocurile Paralimpice din Londra 2012. Ultima actualizare: 9 Septembrie 2012 - ora 12:30.


CLASAMENT FINAL!
Click pe imagini pentru o claritate mai bună!


Grupele Europa League 2012-2013

După ce ieri campioana României, CFR Cluj, şi-a aflat adversarele din grupele Champions League, astăzi a venit rândul singurei echipe româneşti rămase în Europa League, Steaua Bucureşti. Steaua s-a calificat în grupe eliminând echipa lituaniană FK Ekranas cu scorul de 5-0.
Tragerea la sorţi s-a încheiat în urmă cu câteva minute, Steaua fiind în grupa E, o grupă echilibrată zic eu, alături de Stuttgart, FC Copenhaga şi Molde. Păreri?

Click pe imagine pentru o claritate mai bună!


Grupele Champions League 2012-2013

În urmă cu câteva minute a avut loc tragerea la sorţi a componentelor grupelor celui mai important campionat  de fotbal pentru echipele de club, Champions League. CFR Cluj este singura echipă românească ce a reuşit calificarea eliminând pe FC Basel, campioana Elveţiei. Echipa antrenată de Andone a nimerit în grupa H, o grupă grea dar nu imposibilă. Vom juca deci cu Manchester United, Braga şi Galatasaray.
Grupa morţii cum a fost numită de prezentatori este D formată din Real Madrid, Manchester City, Dortmund şi Ajax. La polul opus, cea mai slabă, să zic aşa, grupă este cea a Barcelonei, Messi şi compania avându-i ca adversari pe Benfica, Spartak Moscova şi Celtic.

Acu vin şi eu cu întrebarea. Credeţi că ne vom califica mai departe, vom termina pe locul 3, loc ce ne va duce în Europa League sau vom fi codaşi, terminând pe ultimul loc?

Click pe imagine pentru o claritate mai bună!


Clasament medalii Jocurile Olimpice 2012

Acesta este un articol în curs de actualizare ce vă va ţine la curent cu numărul de medalii strâns de ţările participante la Jocurile Olimpice din Londra 2012. Ultima actualizare: 13 August - ora 13:45.

CLASAMENT FINAL!
Click pe poze pentru o claritate mai bună!


România la Jocurile Olimpice din Londra 2012

Lăsăm la o parte războiul politic ce a luat amploare zilele acestea în România şi propun să ne axăm pe probabil cel mai important lucru de anul acesta, şi anume pe reprezentanţii României la Jocurile Olimpice din Londra. România a trimis 105 sportivi pentru a obţine medalii la cea mai importantă competiţie sportivă de anul acesta, sportivi ce ne vor reprezenta la aproape toate probele. Mai jos puteţi analiza programul pe zile, preluat de pe realitatea.net.

28 Iulie

Ora 11.00
Tenis de masă (ExCeL - North Arena 1) - întrecerile de simplu (feminin + masculin), preliminarii + turul 1(ora 16.40): Daniela Dodean, Elisabeta Samara şi Andrei Crişan
Ora 11.30
Canotaj (Eton Dorney) - calificări dublu rame: Nicoleta Albu, Georgeta Andrunache
Judo (ExCeL - North Arena 2) - competiţia feminină, calificări - semifinale (ora 16.00) - finala (ora 18.00): Alina Dumitru (48 kg)


EURO 2020 în România?!


Preşedintele UEFA, Michel Platini doreşte să facă nişte schimbări drastice pentru europeanul din 2020. Datorită numărului mic de spectatori la meciurile de la EURO de anul acesta, Platini vrea ca din 2020 meciurile să se joace în 12-13 (sau chiar 24-32) oraşe de pe bătrânul continent. Unul dintre motivele invocate ar fi posibilitatea unei deplasări mult mai uşoare. Cum a exemplificat şi Platini, e mai uşor să ajungi de la Londra la Paris, decat de la Cardiff la Gdansk. 
După finala Europa League încheiată cu succes, Naţional Arena ar deveni o opţiune importantă în cazul în care proiectul 2020 e adoptat în forma propusă de liderul federaţiei europene. Ideea nu este rea, cu această ocazie toată Europa având posibilitatea să se bucure de acest mare eveniment sportiv. Voi ce părere aveţi?


Euro 2012 la final

Campionatul European de Fotbal s-a încheiat ieri seară după ce Spania a redevenit campioana Europei. Cu acest trofeu spaniolii au stabilit un nou record mondial, fiind singura echipă naţională ce a câştigat 3 trofee importante consecutiv: EURO 2008, CM 2010 şi EURO 2012. Totodată, Spania a reuşit şi cea mai categorică victorie din istoria Campionatului European, spulberând, după cum ştiţi, Italia, cu 4-0. Nu vreau să intru în amanunte despre meciul în sine, vreau doar să-i felicit că au fost, sunt şi vor fi (pentru cel puţin 2 ani) cei mai buni din lume. Respect!
Mai jos aveţi posibilitatea să vizionaţi un montaj superb realizat de echipa BBC. Vizionare placută!