Începând de astăzi Google are buletin. A împlinit 14 ani!


Google aniversează astăzi împlinirea a 14 ani. Înfiintata în 1998 de Larry Page şi Sergey Brin, compania sărbătoreşte printr-un Doodle aniversar, un "tort" meritat pe care angajaţii Google şi l-au făcut cadou.
În majoritatea anilor, Google marchează aniversarea unui nou an printr-un Doodle care ilustrează un tort. De menţionat că, în trecut, Google îşi sărbătorea aniverasrea pe data de 7 septembrie, dar, în ultima vreme, 27 septembrie a devenit ziua oficială de sărbătoare.
Ca un cadou parcă pentru aniversarea companiei, Wall Street a decis să recompenseze Google prin creşterea preţului acţiunilor la bursă la niveluri pe care compania nu le-a mai înregistrat de la începerea crizei financiare globale. Un alt "cadou" este creşterea cotei de piaţă faţă de anul precedent.
Compania face utilizatorilor şi un cadou de ziua ei. Pe blogul oficial, reprezentantii Google anunţă că "Google împlineşte 14 ani în această lună şi sărbătorim acest lucru prin lansarea oficială a Google for Entrepreneurs (Google pentru antreprenori), umbrela pentru programele noastre de parteneriate din întreaga lume, prin care sprijinim startup-urile şi antreprenorii". [via]