Feisbucisme (17)


În cadrul unei conferinţe desfăşurate la târgul de tehnologie TechCrunch Disrupt din San Francisco, Mark Zuckeberg a ieşit pe scenă pentru a discuta un aspect mai puţin popular dintre subiectele legate de Facebook: căutarea.
Un miliard de căutari sunt realizate de utilizatorii de Facebook zilnic pe pagina serviciului de socializare. Cu toate că acestea se rezumă de cele mai multe ori la persoane, Zuckerberg a ţinut să atragă atenţia şi asupra căutărilor ce vizează aplicaţii, jocuri sau afaceri.
Tot acum Zuckerberg a confirmat pentru prima oară într-un cadru oficial ca va exista la un momentdat un motor de căutare Facebook. "Cred că este o mare oportunitate acolo iar la un momentdat pur şi simplu trebuie să o îmbrăţişăm." Această afirmaţie a fost făcută cu câteva secunde înainte de a desfiinţa verbal alte motoare de căutare care returnează o listă de rezultate într-o perioadă în care "căutarea evoluează pentru a-ţi oferi un set de răspunsuri." [via]