Grupele Champions League 2012-2013
În urmă cu câteva minute a avut loc tragerea la sorţi a componentelor grupelor celui mai important campionat de fotbal pentru echipele de club, Champions League. CFR Cluj este singura echipă românească ce a reuşit calificarea eliminând pe FC Basel, campioana Elveţiei. Echipa antrenată de Andone a nimerit în grupa H, o grupă grea dar nu imposibilă. Vom juca deci cu Manchester United, Braga şi Galatasaray.
Grupa morţii cum a fost numită de prezentatori este D formată din Real Madrid, Manchester City, Dortmund şi Ajax. La polul opus, cea mai slabă, să zic aşa, grupă este cea a Barcelonei, Messi şi compania avându-i ca adversari pe Benfica, Spartak Moscova şi Celtic.
Acu vin şi eu cu întrebarea. Credeţi că ne vom califica mai departe, vom termina pe locul 3, loc ce ne va duce în Europa League sau vom fi codaşi, terminând pe ultimul loc?