Turist in jurul lumii | Ep.2 Angkor Wat


Angkor Wat este unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale lumii. Situat la 192 mile nord-vest de Phnom Penh, capitala Cabodgiei, templul si-a pastrat traditiile si obiceiurile aproape neschimbate. Totusi, in ultimii 50 de ani, tulburarile interne din statul cambodgian au avut efecte negative asupra oamenilor si asupra structurii fizice a monumentului. In 1991 gruparea de gherila numita "Khmerii Rosii" a controlat zona in care este amplasat Angkor Wat.
Asadar, era foarte dificil sa ajungi acolo, singura cale fiind elicopterul, din capitala. Senzatia pe care o ai cand atingi pamantul din preajma templului este greu de descris. Multi ani Angkor Wat a fost complet izolat din cauza situarii sale in centrul tarii si a junglei dese care il inconjoara.
Colonistii francezi au fost primii vestici care au pus piciorul aici. Auzisera tot felul de zvonuri despre "temple construite de zei sau de giganti" si multi colonisti au crezut ca sunt doar povesti populare dar s-au gasit unii care le-au crezut si au descoperit "orasul pierdut al imperiului cambodgian". Primii care au vazut aceasta minune au fost misionarii francezi (1860). Botanistul Henri Mahout a inceput cercetari amanuntite si a pus la punct un proiect de restaurare. Cercetarile au continuat pana in 1968, cand razboiul din Vietnam le-a intrerupt. Initial s-a crezut ca templul n-ar fi fost construit de cambodgieni, ci de un al neam care in urma cu 2000 de ani a ocupat aceasta zona. Teoria s-a dovedit a fi gresita si dupa cercetari arheologice intense s-a reusit "asamblarea" istoriei Cambodgiei. Acum se cunoaste ca Angkor Wat a fost capitala Imperiului Khmerilor Rosii (880-1225 d.ch).

Istoria Angkor Wat-ului incepe odata cu Regatul lui Funan, intemeiat de un indian brahman in preajma anului 200 d.Ch, care era populat de comercianti indieni. Timp de 400 de ani aceasta regiune a prosperat datorita comertului. Fiind situat pe ruta de pelerinaj dintre China si India, regatul si oamenii lui au adoptat religiile hindusa dar si pe cea budista. Influenta indiana si chineza se simte inca in Cambodgia, iar templul Angkor Wat seamana destul de mult cu templele budiste si hinduse din India de Nord si Nepal.
La sfarsitul anului 600 d.Ch. regatul isi pierde din putere si influenta, in favoarea regatului Chenla. Capitala acestui nou regat se va stabili la Sambor, 40 de mile sud-est de Ankgor Wat. In aceasta perioada, frumoasele sculpturi si incizii in piatra erau foarte populare. Pe la 750 d.Ch. regatul isi facuse reputatia de mare razboinic si astfel s-a putut extinde. Comertul cu India s-a intrerupt si Imperiul Indonezian a ajuns la apogeu.
50 de ani mai tarziu s-a intemeiat regatul cambodgian (Kambuja) si sub conducerea regelui Jayavarman I a preluat controlul asupra regiunii. S-au construit mai multe capitale langa Angkor si au avut loc numeroase schimbari sociale. In 889 d.Ch. un nepot de-al lui Jayavarman devine rege si reuseste sa aduca pacea si unitatea in regatul khmer. In 944 Jayavarman V construieste mai multe temple budiste langa Angkor si-si muta curtea la Yasodharapura. Cultura prospera, la fel si imperiul khmer. In anul 1000, Suryavarman, un tanar venit din provincia Malayan, ajunge pe tronul Cambodgiei (pentru o perioada de 50 de ani).
El este cel care pune bazele orasului Angkor. In 1051, Udayadiavarman II ii succede la tron: va continua construirea orasului si va restaura mai multe temple. Angkor va deveni atat un centru religios cat si centrul unui vast sistem de irigatii. Orasul va continua sa se extinda vreme de 200 de ani. Numeroasele temple se intind pe o suprafata de 40 de mile in jurul localitatii Siem Reap. Temple asemanatoare cu cele de la Angkor au fost gasite si in Tailanda, Laos, Vietnam si China. Se presupune ca si cel mai faimos templu de la Angkor Wat, dedicat zeului hindus Vishnu, a fost construit in aceasta perioada.
Angkor Wat este cea mai mare implinire a arhitecturii khmere si este astazi cel mai reprezentativ templu de acest fel. Are o structura piramidala si ocupa o suprafata de 1500 x 1300 m si este inconjurat de un sant lat de 180 m. De-a lungul potecii, ce duce la enorma poarta de intrare, sunt balustrade ce creeaza senzatia de serpi uriasi. Se crede ca ei erau simboluri ale fertilitatii. Templul este alcatuit dintr-un complex dominat de terase si cateva cladiri mici dispuse in serii de cate trei, dincolo de care se inalta cinci turnuri. Zidurile sunt decorate cu sculpturi si reliefuri reprezentand personaje din mitologia hindusa, in principal cu scene dedicate lui Vishnu.
La inceputul anului 1200 Imperiul Khmer de la Angkor si-a inceput declinul. Cand Jayavarman VII a murit, imperiul Thai a devenit o putere in regiune si si-a mutat capitala la Ayudhya, langa Angkor, amenintand imperiul cambodgian. In 1389 ei vor ataca orasul si-l vor cuceri. Angkor va fi abandonat in sec. 15. "Orasul pierdut al imperiului cambodgian" a fost pustiit si capitala s-a mutat din nou, catre regiunile din est unde este si astazi, Phnom Penh.
In mod miraculos, Angkor a fost foarte putin afectat de cei 30 de ani de sangeros razboi civil. Khmerii Rosii - organizatie de extrema stanga - au dus o lupta de gherila impotriva guvernului printului Sihanouk. In 1975, multi calugari budisti care traiau la Angkor, impreuna cu populatia budista din zona, au fost masacrati ca rezultat al "reorganizarii sociale". Dar templul nu a fost afectat in mod structural. Astazi, arheologi din toata lumea sunt implicati in procesul de restaurare. In mare parte, istoria "Orasului pierdut" este inca un mister.



Articol realizat cu ajutorul: phenomenica.com, index2000.ro si qwickstep.com.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu