Noua ani de la atentatele din Statele Unite


Statele Unite comemorează astazi nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, într-o atmosferă tensionată după ce un pastor a ameninţat că va arde mai multe exemplare ale Coranului şi a solicitat modificarea planurilor de amplasare a unei moschei în apropiere de Ground Zero.
Preşedintele american, Barack Obama, urmează să asiste la o ceremonie organizată la Pentagon în memoria celor aproape 3.000 de victime ale atentatelor, comise de militanţi islamişti aflaţi la bordul a patru avioane de linie.
Două avioane au lovit turnurile gemene de la World Trade Center din New York, iar un al treilea clădirea Pentagonului din Washington, în timp ce al patrulea aparat s-a prăbuşit în statul Pennsylvania.


Timelapse 1: Madrid, Spania


Tehnologia in 2014

Am dat recent de un filmulet interesant in care ne este prezentat cam cum va sta treaba cu tehnologia dupa 2 ani de la Apocalipsa, adica in 2014. Practic, ma asteptam la asemenea schimbari insa nu chiar asa rapid. Tehnologia evolueaza intr-un ritm ingrijorator, trendurile se schimba si odata cu acestea se dezvolta un nou "lifestyle". Cred, si nu numai eu ca peste cativa ani, nu multi, ne vom muta pe luna, vom conduce masini zburatoare (deja exista prototipuri care pot face acest lucru) si vom trai o viata cat mai scurta. De ce? Vom afla peste cativa ani. Vizionam deci, un filmulet cu tehnologia in anul 2014. Enjoy!


Film | The Romantics (2010)


O productie Paramount Famous, "The Romantics" este un film lansat pe marile ecrane astazi, 10 Septembrie 2010 alaturi de "Lengendary" si "Resident Evil: Afterlife". Facand cunostinta cu titlul filmului, vom crede ca trateaza o poveste romantica, plina de dragoste si fantezii insa nu-i nici pe deaparte astfel. Productia este mai degraba o comedie in toata firea in care 7 fosti colegi de facultate ce fac parte dintr-un grup autointitulat "Romanticii" vor trece prin multe peripetii punand la incercare loialitatea membrilor grupului. Printre actorii principali apare Katie Holmes (a mai jucat in "Mad Money", "The Extra Man") si Josh Duhamel (a mai jucat in "When in Rome", "Transformers 1 si 2").


Videoclip | Free Deejays feat Buppy - You Know


Marian-Bogdan Tascau si Rares Varniote sunt Free Deejays, unul dintre cele mai fresh proiecte de pe piata muzicala romaneasca. Baietii s-au lansat cu piesa "You Know" ft Buppy. Bogdan are o experienta de 15 ani ca si artist, compozitor si poducator muzical. Rares canta de la 10 ani. Si atunci cand sunt impreuna pe scena, vibratia muzicii lor transforma oamenii.
Proiectul Free Deejays s-a nascut la o petrecere unde eram invitat eu si Rares, unde am cantat impreuna 6 ore, continuu. Din vorba in vorba am vazut ca ne dorim cam aceleasi lucruri, avem aceleasi idei despre muzica, asa ca, de a doua zi ne-am pus pe treaba si in scurt timp a aparut si prima noastra piesa, `You Know`, povesteste Marian-Bogdan Tascau.