#Hailavot


16 Noiembrie 2014. Probabil cea mai importantă zi din an pentru țara asta. Probabil cea mai importantă zi pentru fiecare dintre noi. Astăzi noi ne plănuim viitorul. Asta am făcut și eu. Am fost și am ajutat la salvarea acestei țări. Nu mare mi-a fost mirarea când am observat că studenții erau majoritari în secțiile de vot. Sunt sigur că aceștia au pus ștampila acolo unde trebuie. Sunt sigur că și ei s-au săturat să fie conduși de comuniști. Sunt sigur că și ei vor o altfel de țară. Bravo vouă! Votul nostru contează!

Uniți salvăm toată România!


Ce semnificație are Paștele?

Care este forma corectă pentru a denumi sărbătoarea creștină? Paște sau Paști?

Conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române, lucrare editată de Academia Română, care stabilește normele lingvistice din limba noastră, ambele forme ale cuvântului sunt corecte și acceptate. Singura diferență între ele este că denumirea ”Paște” se folosește la singular (ex: sărbătoarea Paștelui), iar ”Paști”, numai ca formă de plural – Sfintele Paști.

Bun. Acum că am clarificat cum stă treaba cu Paște și Paști, aș vrea să știu ce înseamnă Paștele. Răspunsul este următorul: “Luăm lumină și apoi petrecem cu miel, ouă, cozonac și vin. E bairam”. Ăsta este unul din răspunsurile pe care l-au dat românii. Pentru altele, vă recomand să urmăriți videoclipul de mai jos.



Pentru tine ce semnificație are Paștele?


Noi monede lansate de BNR!



Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea interpretei Maria Tănase, BNR a lansat mai multe monede din aur, argint şi tombac cuprat, ce pot fi puse în circulaţie. Monedele lansate sunt următoarele:

  • moneda din argint - are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală - 10 lei, formă rotundă, diametru - 37 mm, greutate - 31,103 grame, calitate proof, cant zimţat.
  • moneda din tombac cuprat - are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală - 1 leu, formă rotundă, diametru - 37 mm, greutate - 23,5 grame, calitate proof, cant zimţat.
  • moneda din aur - are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală - 100 de lei, formă rotundă, diametru - 21 mm, greutate - 6,452 grame, calitate proof, cant zimţat.
Tirajul este de 500 de bucăţi monede din argint, 250 de bucăţi monede din tombac cuprat şi 100 de seturi monede (din aur, argint şi tombac cuprat).
Preţurile de vânzare sunt: 300 de lei/bucata, fără TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare; 80 de lei/bucata, fără TVA, pentru moneda din tombac cuprat, inclusiv broşura de prezentare; 1.810 lei/bucata, fără TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), inclusiv broşura de prezentare.


100 de ani de la naşterea Mariei Tănase


Google şi-a modificat, miercuri, logoul pentru a o sărbători pe Maria Tănase, la implinirea a 100 de ani de la naşterea celebrei cântăreţe române. Noul logo al Google o prezintă pe Maria Tănase în timp ce cântă. În noul logo, prima literă din cuvântul "Google" este înlocuită cu chipul cântăreţei, în timp ce prima litera "o" este înlocuită cu un microfon.
Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţişorul şi Ziua Naţională a României.

Mai multe informaţii despre Maria Tănase găsiţi aici.


A State of Trance (ASOT) 631 - Live Tracklist


Show Name: A State of Trance
Host: Armin van Buuren
Radio Station: di.fm
Episode #: 631
Date: 19th September 2013 (20:00 CET)
New Song & Remixes by: Solarstone, Giuseppe Ottaviani, Stoneface & Terminal, Andy Moor
Future Favorite: Alex Morph & Natalie Gioia - Dreams
Tune of the Week: Suprano feat. Claire Willis - Holding On (Ian Standerwick Remix)
My #631 Future Favorite: Conjure One feat. Aruna - Still Holding On (Arisen Flame Remix)
ASOT Radio Classic: Oliver Lieb - Subraumstimulation (Push Remix)

My Last Week Future Favorite: CE3SAR - Lakota (ilan Bluestone Remix)

Tracklist:
01. Denis Kenzo feat. Sveta B. - Lullaby Lonely (Original Mix) []
02. Mark Sixma - Character (Original Mix) []
03. Conjure One feat. Aruna - Still Holding On (Arisen Flame Remix) [My #631 FF] [►]
04. Alex Morph & Natalie Gioia - Dreams [Future Favorite] []
05. Andy Moor feat. Stine Grove - Time Will Tell (Toby Hedges & Eskai Remix) []
06. Andy Moor - November Morning (Zack Roth Remix) [►]
07. Gabriel & Dresden - Tomorrow Comes (Max Graham vs Protoculture Remix) [►]
08. Andy Moor & Orkidea - Orbithing (Chris Schweizer Remix) []
09. Andy Moor feat. Carrie Skipper - Tora's Angel (Steve Helstrip Remix) [►]
10. Venom One Feat. Adina Butar - Crashed & Burned []
11. Majera - Te Echo De Menos (Hazem Beltagui Remix) [►]
12. Dash Berlin - Steal You Away (Giuseppe Ottaviani Remix) [►]
13. Invalyd feat. Polina - Never Coming Down (Rafael Frost Remix) [►]
14. Andrew Rayel & Jwaydan - Until The End (Club Mix) []
15. Funabashi - The Legacy (Stoneface & Terminal Remix) []
16. Andrew Rayel - Dark Warrior (Original Mix) []
17. Giuseppe Ottaviani feat. Seri - Gave Me (Ronski Speed Remix) [►]
18. Ralphie B - Ragnarok (Original Mix) []
19. Solarstone - Love Theme from Blade Runner (Pure Mix) []
20. ReOrder - Once Upon A Love (Original Mix) []
21. Ahmed Romel & Tonny Nesse - Alva []
22. Craig Connelly - Black Hole (Jorn van Deynhoven Remix) [ASOT #629 Future Favorite] []
23. Suprano feat. Claire Willis - Holding On (Ian Standerwick Remix) [Tune of the Week] [►]
24. Chris Cockerill feat. Karen - Chasing Stars (Photographer Remix) []
25. Hoyaa - Fragile (Ahmed Romel Remix) []
26. Andre Visior & Cathy Burton - Daylight (Philippe El Sisi Remix) []
27. A.R.D.I. - In Another World (Original Mix) []
28. Allan Morrow & Sophie Way - Why We Do This [►]
29. Binary Finary ft. Christina Novelli - Waiting For The Sun (James Dymond Remix) []
30. Alan Morris & Trance Arts - Innetic (Original Mix) []
31. Oliver Lieb - Subraumstimulation (Push Remix) [ASOT Radio Classic] []