31 August - Ziua limbii române


Astăzi sărbătorim oficial, pentru prima dată, Ziua Limbii Române. Astăzi vorbim româneşte. Decizia a fost luată spre surprinderea mea şi nu numai, de parlamentari la începutul anului. Deci sunt şi ei buni la ceva din când în când.
Ziua Limbii Române poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentantele diplomatice şi instituţiile culturale ale României, precum şi de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.
În Republica Moldova această sărbătoare este marcată începând cu anul 1990.


Grupele UEFA Europa League 2013-2014

Click pe imagine pentru o claritate mai bună.

A doua şi ultima tragere la sorţi din cadrul celui mai important şi spectaculos sport european s-a încheiat, astăzi stabilindu-se grupele UEFA Europa League ediţia 2013-2014. Din nou am avut noroc, singura echipă românească calificată surpinzător în grupe, Pandurii Tg. Jiu, fiind extrasă în grupa E alături de Fiorentina (Italia), Dnipro (Ucraina) şi Ferreira (Portugalia).
Spre deosebire de grupele Champions League, aici, toate cele 12 grupe sunt echilibrate, la prima vedere asta demonstrând că va fi o ediţie plină de surprize din punct de vedere sportiv, bineînţeles.


A State of Trance (ASOT) 628 - Live Tracklist



Show Name: A State of Trance
Host: Armin van Buuren
Radio Station: di.fm
Episode #: 628
Date: 29th August 2013 (20:00 CET)
New Song & Remixes by: Andy Moor, Cosmic Gate, John O'Callaghan + a Dash Berlin special
Future Favorite: John O Callaghan ft. Audrey Gallagher - Big Sky (Signum vs RAM Remix)
Tune of the Week: Simon O’Shine & Sergey Nevone - Apprehension (Aly & Fila Mix)
My #628 Future Favorite: John O'Callaghan - As One (Craig Connelly Remix)
ASOT Radio Classic: Schiller - Das Glockenspiel (Humate Remix)

My Last Week Future Favorite: Dash Berlin feat. Emma Hewit - Disarm Yourself (Protoculture Remix)

Tracklist:
01. Cosmic Gate - So Get Up (Original Mix) []
02. Beatsole - Magic (Original Mix) [►]
03. Maluu - Papaya (UnderNova Remix) [►]
04. Andy Moor & Daniel Paul Davis - Ordinary People (Yuri Kane Remix) [►]
05. Kryder - Aphrodite (Original Mix) []
06. Andy Moor - K Ta (Lange Remix) [►]
07. Andy Moor feat. Carrie Skipper - Tora’s Angel (The Thrillseekers Remix) [►]
08. Eximinds - Russia (Original Mix) [►]
09. Andrew Cash & Amax DJ - Malinchonya (Hazem Beltagui Remix) []
10. Dash Berlin feat. Jonathan Mendelsohn - Better Half Of Me (Shogun Remix) []
11. BT vs Yuri Kane - Skylarking Daylight (Yuri Kane Mash Up) []
12. Francesco Rossi - Paper Aeroplanes (Tom Staar Mix) []
13. Dennis Sheperd & Cold Blue - Freefalling (Dennis Sheperd 2013 Club Mix) [►]
14. Hazem Beltagui - Curfew (Original Mix) []
15. Dash Berlin feat. Kate Walsh - When You Were Around (Ferry Corsten Fix) []
16. John O’Callaghan - As One (Craig Connelly Remix) [My #628 Future Favorite] []
17. Miroslav Virlik - Northern Glacier (Photographer Remix) [►]
18. Alex Wackii - Marianne (Original Mix) [►]
19. John O Callaghan ft. A. Gallagher - Big Sky (Signum vs RAM Remix) [Future Favorite] []
20. Tyler Sherritt - Petrichord (Alex M.O.R.P.H. Remix) [►]
21. Will Atkinson - Deep Impact (Original Mix) []
22. Ahmed Romel - Victory (Original Mix) []
23. Armin van Buuren - Who’s afraid of 138?! (Jordan Suckley Remix) []
24. Simon O’Shine & Sergey Nevone - Apprehension (Aly & Fila Mix) [Tune of the Week] []
25. Maywave & CJ Seven - Euphoria (Pizz@dox Remix) [►]
26. Armin van Buuren - Sail (Manuel Le Saux For Fun Remix) [►]
27. RAM - RAMnesia (Original Mix) []
28. Mohamed Ragab - Sharm (Ian Standerwick Remix) []
29. Eddie Bitar - Kaboom (XGenic Remix) []
30. Schiller - Das Glockenspiel (Humate Remix) [ASOT Radio Classic] []


Grupele UEFA Champions League 2013-2014



În urmă cu câteva minute s-au încheiat tragerile la sorţi ale grupelor UEFA Champions League ediţia 2013-2014, grupe unde este prezentă şi o echipă românească, Steaua Bucureşti. Grupa din care vom face parte este grupa E, o grupă uşoară spre bucuria noastră, alături de Chelsea, Schalke şi Basel.
Cea mai slabă grupa după părerea mea este grupa C, acolo unde PSG va defila printre celelalte trei. La polul opus, cea mai echilibrată mi se pare a fi grupa F, chiar dacă acolo nu întâlnim pe Barcelona, Real sau Bayern.
Ce părere aveţi, trece Steaua de grupe?


Festivalul verii (berii) în Botoşani 2013


[Update 2]
După un scandal izbucnit în Consiliul Municipal pe tema organizării agenţilor economici ce vor servi mici şi bere, festivalul verii sau "Summer Fest" 2013 a avut deschiderea astăzi la ora 15:00.
Programul de astăzi include spectacole, concerte, concursuri, demonstraţii sportive, expoziţii, concurs de miss, dar şi alte manifestări ziua fiind dedicată pensionarilor. Spre seară vor concerta Angelea Similea şi Ovidiu Komornik.
Vineri va concerta Nicole Cherry începând cu ora 22, sâmbătă vor intra pe scena amplasată la grupul statuar de pe bulevard, Corina, Voltaj şi Adrian Eftimie, iar duminică, Puya.

Vezi programul complet pe zile aici (29-30 august) şi aici (31 august - 1 septembrie).

[Update 1]
Este posibil ca Festivalul Verii să nu mai aibă loc dacă nu se recurge la schimbarea locaţiei pe motiv că unii agenţi economici sunt reticenţi în a participa la manifestări sau a contribui cu sponsorizări.

[Post iniţial]
Şi în acest an va avea loc festivalul verii sau al berii în municipiul Botoşani, chiar dacă locuitorii nu prea au fost de acord. Festivalul va avea loc în perioada 28 August - 1 Septembrie şi se va ţine în Centrul Vechi. What? Cum? Hă?

Da, din păcate acolo se va ţine, exact între ciori (nu o să folosesc cuvântul interzis prin lege). De vină pentru schimbarea locului este opoziţia formată din consilieri ai PDL, PNL şi PP-DD cât şi liberali. Eu unul oricum nu particip, deci nu mă deranjează foarte tare, însă mă gândesc la ceilalţi care o să trebuiască să-şi păzească până şi hainele de pe ei de frica ălora mici şi negri. Cam aiurea.

Acest post va fi actualizat de îndată ce mai aflu informaţii.